Femeia modernă și balanța carieră-familie

În lumea modernă se pune foarte mult accent pe echilibru—carieră, familie, timp liber, hobby-uri. Probabil că cel mai dorit, și totodată cel mai dificil de obținut este raportul familie-job, în special pentru femei.

thought-catalog-462302-unsplash.jpg

Când vine vorba de carieră, 58% dintre femeile din generația milenială confirmă faptul că dezvoltarea profesională este foarte dificilă odată cu îmbrățișarea rolului de mamă. Astfel, concediul de maternitate este un potențial adversar în lupta pentru succesul profesional al unei proaspete mămici. 

Cifrele vorbesc și arată cum femeia modernă este, mai devreme sau mai târziu, pusă în fața unei alegeri între acceptarea provocării de a explora posibilitățile de avansare în carieră sau de a sta acasă cu copiii, contribuind îndeaproape la creșterea lor.  

brooke-lark-203842-unsplash.jpg

Cuplul modern a ajuns să aibă responsabilități similare atât acasă, cât și la locul de muncă. Ambii parteneri pot fi părinți și totodată manageri, antreprenori, artiști sau profesioniști. În aceeași măsură, o bună parte dintre sarcinile casnice devin o joacă datorită avansului tehnologic și, implicit, a produselor electrocasnice și al aplicațiilor disponibile publicului larg.

 

Dar cum afectează această abordare a raportului muncă-familie societatea noastră? Femeile sunt interesate în primul rând de carieră și, în al doilea rând, de copii. Cu toate că își doresc să devină mame, ele întârzie acest eveniment pe cât posibil, iar studiile arată că apariția celui de-al doilea copil afectează calitatea vieții unei mame cu 65%. Această schimbare de atitudine față de idealul de familie este adoptată nu numai de femeile din România, ci din întreaga lume.

Așa cum familia modernă se adaptează la vremuri moderne, și femeile fac eforturi pentru a adapta conceptul de familie în funcție de posibilitățile de care dispun din punct de vedere profesional. Însă, cu toate schimbările care au survenit de-a lungul timpului, familia a fost și este o instituție sacră în societatea românească. Acum ne rămâne provocarea de a ocroti atât familia, cât și drepturile membrilor acesteia la o carieră și o viață profesională sănătoasă.

Astfel, timpul devine cel mai important factor pentru omul modern. Dar cum poate o proaspătă mămică să se ocupe atât de carieră, cât și de copii? Ideal ar fi un job care să îi permită să lucreze din confortul casei și un program flexibil, ușor de adaptat nevoilor familiei. Locul de muncă remote este opțiunea ideală pentru o astfel de situație. Femeia își poate dezvolta în continuare cariera, își poate păstra statutul în societate și are, de asemenea, posibilitatea de a-și crește copii în armonie, fiind un model demn de urmat pentru aceștia.  

icons8-team-643498-unsplash.jpg

Un loc de muncă remote nu numai că oferă flexibilitatea programului și posibilitatea de a sta acasă cu copiii, dar crește și șansele ca, în viitorul apropiat, să elimine diferențele de salarizare. Mai mult, studiile arată că, în comparație cu companiile tradiționale, cele remote au de trei ori mai multe femei care ocupă funcții de conducere. 28% din companiile remote au un fondator sau co-fondator femeie și 19% au persoane de sex feminin pe post de CEO. Astfel, această nouă abordare a modului de a ne desfășura activitatea are o contribuție semnificativă asupra schimbării mentalității făcând această tranziție de la femeia de casă, la cea de carieră mai ușor de acceptat. Cifrele arată o rată mai mare de absorbție a conceptului de femeie-manager în cazul companiilor remote în comparație cu cele tradiționale.  

Munca remote contribuie la reducerea evenimentelor cu caracter discriminatoriu, accentul fiind orientat exclusiv pe aptitudinile și competențele fiecăruia și mai puțin pe aspectele care țin de gen. Astfel, pe viitor, jobul remote are șanse mari să echilibreze diferențele dintre sexe atât din punct de vedere al posibilităților ce țin de viața profesională, a salarizării, și, nu în ultimul rând, să schimbe percepția asupra rolului femeii în societate. Pe lângă diminuarea barierelor ce țin de influența femeii într-o organizație, ea se poate bucura de dreptul la o carieră de succes chiar și după întemeierea unei familii.